De mult, de acum

Ieri am fost fericita cu Domnul (sunt si astazi), El imi poarta de grija, ma hraneste, imi da sa beau si nu sunt o pricina pentru altii. Am simtit ca am aripi si pot sa zbor.

In sfarsit am hotarat sa incercam si altceva, daca ni s-a inchis o usa, am deschis alta, avem nevoie de un pastor, daca cel pe care il consideram a fi e prea ocupat ca sa poata sa ne asculte, a fost mare Har, fr. Stefan ne-a primit si ne-a oferit peste doua ore din timpul sau pretios.

Cum credeam ca va fi, vom discuta pana maxim la 4, merg acasa, ma culc ajung la 6 la biserica si apoi merg linistita in lucrare. Dar Domnul a avut alt plan, m-am simtit ascultata, a venit cu idei la probleme lui Mircea, a vorbit despre frumoasa lucrare pe care o face cu copilasii, ce mult mi-as dori sa pot ajunge sa-i vizitez si eu, sa ma rog pentru ei.

Am inteles ca e frumos si miercurea la rugaciune, pana atunci venea ca era inca o zi cand stateam cu Domnul, dar sincer, cam evitam ziua, aveam unele preconceptii gresite dealtfel, stiu ca fiecare zi este importanta in Casa Lui, si fiecare pas pe care il facem catre El, va fi acum sau mai tarziu un raspuns.

Deocamdata mai astept sa vad si intalnirea cu Rodica, dar am fost foarte incantata de aceea intalnire. In acest moment stiu pe cine voi vota daca se vor face alegeri in biserica.

La predica a vorbit tocmai despre ce putem face pentru Dumnezeu. Stiu ca eu as fi fericita si daca as ajuta la colecta, din cate am vazut doar fratii fac acest lucru si nu stiu daca surorilor le este permis.

Ii multumesc Domnului Isus pentru lucrarea la care m-a chemat, incerc cu credinciosie sa ajung cat mai mult, ieri am fost asa de putini, dar eu eram fericita ca puteam sa stau „in picioare” fara nici o durere si aveam un zambet larg in inima.

Te iubesc Tata, Isuse, Duhule Sfant!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Rugaciune. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s