Vedenie fructul oprit

Ieri, in biserica, la ultima rugaciune, Dumnezeu mi-a descoperit cateva lucruri despre fructul oprit. M-am rugat ca as dori sa il vad si cred ca ceea ce am vazut este pomul fructului oprit.

Era un pom inconjurat de iarba verde, la ceva departare erau alti pomi, era un spatiu suficient in tre acesta si ceilalti. Pomul avea fructe care straluceau/luminau cam doua degete de jur imprejur, era in dungi circulare (est-vest) cu cele sapte culori ale curcubeului.

Apoi am vazut curcubeul dupa potop si am inteles ca atunci pamantul era curat, fara de pacat si de aceea a aparut, atunci a iertat pacatul facut de om, cand totul a fost curat si Dumnezeu a putut sa se uite cu dragoste la curcubeu.

Dumnezeu transforma ceva rau in ceva bun, iar dracul schimba ceva bun in ceva rau (cum a facut cu numele lui Iuda – Laudat fie Domnul).

Fructul oprit

Pacatul este dulce, asa toti gusta din el, fara a se intreba daca fac bine. La fel a fost si fructul oprit, acesta nu a fost o lamaie, altfel Eva nu ar fi putut sa ii dea sa muste din ea, stiind ce gust are.

Fructul oprit, este tot ceea ce este apetisant la vedere si pare inocent, la care putem ajungem atunci cand credem ca Dumnezeu nu ne priveste si soapta celui rau este mai aproape, cand nu am dat reverenta datorata celui care este Apa (Ioan 7: 37, 38), Paine (Ioan 6: 35), Lumina (Ioan 8: 12), Usa (Ioan 10: 9).

A fost de ajuns o muscatura, care a fost stearsa cu Jertfa Suprema.

De atatea mii de ani drumul care duce la pomul vietii este pazit de niste heruvimi neobositi (Gen. 3: 24). Focul acesta arde neincetat, el este cel ce lumineaza si inspaimanta.

Dumnezeu s-a folosit de foc pentru a inceta raspandirea pacatului (Num. 11: 1-3).

Pamantul avea iarba si pomi (Gen 1: 12), Adam si Eva cand au fost izgoniti din Eden, au plecat cu hainele pe care Dumnezeu le-a facut (Gen. 3: 21), de aceea cred ca nu au luat seminte din fructul oprit si acesta nu exista la vedere pentru noi pe fata pamantului, acest fruct oprit era dintr-un singur pom si nu avea mai multe soiuri, trebuia sa fie dulce ca pacatul si usor de muscat, apetisant/ atractiv ca pacatul.

Ce faci cu mantuirea?

Cel putin o data in viata avem posibilitatea sa alegem mantuirea, depinde de noi ce facem.

Hobab, cumnatul lui Moise, a avut sansa sa aleaga mantuirea, totusi a renuntat la ea pentru a ajunge in tara sa, in locul sau de nastere, la fel si astazi unii se impiedica de traditii si obiceiuri alegand confortul a ceea ce cunosc, lasand sa treaca pe langa ei necunoscutul, care le aduce un nume in Cartea Vietii (Num. 10: 29-30).

Totusi famenul etiopian a deschis ochii si inima cand a citit din Isaia, Domnul a trimis pe ucenicul Sau, Filip, care l-a ajutat sa ajunga la mantuire, primind botezul (Fap. 8: 27-37).

Dumnezeu are rabdare si asteapta pentru unii 30 de ani (cazul meu), pentru altii mai mult sau mai putin (Luca 13: 8).

Tu ce alegi? Vei primi mantuirea (Mar. 10: 29-30) sau o vei lasa sa treaca pe langa tine? (Apoc. 18: 21-22)

Dumnezeu si legile

Dumnezeu cand a dat o lege, stia ca omul este slab si avea sa o incalce, a avertizat poporul ce se intampla in caz de neascultare si a pregatit mai tarziu Jertfa Suprema.

El a spus ca nici un israelit sau un strain care locuieste acolo sa nu dea lui Moloh pe copiii lui (Lev. 20: 2) si totusi mai tarziu s-a intamplat (2 Imp. 23: 10), ca si in zilele noastre (avorturi).

Dracul a ales momentul perfect, cand a dat ordin sa se omoare copiii de parte barbateasca (Ex. 1: 16), stia ca ce a promis Domnul se va implini (Gen. 15: 13-14), se apropia timpul ca sa se nasca cel ce va scoate poporul evreu din robie. Daca ar fi reusit sa-l omoare pe Moise, promisiunile ar fi intarziat si ar fi fost zadarnicit planul.

Mai tarziu a incercat sa nu se duca la capat planul lui Dumnezeu prin alta porunca de a omori copiii (Mat. 2: 16).

La fel se intampla si in zilele noastre, fiecare copil nenascut are un drum posibil de binecuvantare pe care il poate urma, daca il alege si poate fi o „piesa” fara de care tot ansamblul sa nu functioneze perfect.

Dumnezeu ne-a dat legi, dar noi le-am luat de „bune” doar pe cele care ne incalzeau, dand la o parte ceea ce ne incomoda, un gol va fi umplut intotdeauna cu ceva, de aceea au aparut legi care sunt date de dracul, vedem pericolul si totusi tacem.

L-am dat la o parte pe Dumnezeu, crezand ca exista o cale de mijloc, am preferat un crestinism care sa accepte si sa imbratiseze orice spurcaciune, caci Dumnezeu este Dragoste si tot El a creat totul.

Uitam ca ne-am manjit degetul mic de la picior cu un film in care s-au strecurat cateva imagini care altadata ar fi fost difuzate la ore tarzii, ca ne-am afundat in mocirla pana la glezne, dar e confortabil, nu este nici un pericol, ne putem misca in mocirla, malul este chiar in spatele nostru, aceasta a fost masa cu colegii la care am auzit lucruri, care stim ca nu sunt bune si am tacut, am continuat sa ne savuram masa, doar vrem sa ne integram si sa nu parem un dubios.

Am avansat pana la genunchi, inca suntem in siguranta, avem cativa frati langa noi, iar altii striga de pe mal, oricand ar putea veni dupa noi, este primul pahar de alcool la o masa cu prietenii, prima vorba scapata, primul film care nu mai deranjeaza, chiar s-a rarit „cumintenia” si au aparut majoritatea scenelor chiar si in desene animate, inca mai auzim un zumzait de pe mal. A fost doar un pahar, doar un film, oricand putem renunta.

Am ajuns pana la brau in mocirla, deja este mai greu sa alegem o directie, ne lasam purtati de curent, cateva umbre se mai deslusesc pe mal, este prima seara in care nu dormim acasa, prima noapte in care altcineva ne-a stat alaturi, oricum, oricand ne putem intoarce acasa, doar am jurat la bine si la rau si moartea nu ne-a despartit.

Mocirla a ajuns pana la piept, deja bratele nu se mai pot misca, nu mai stim ce este pe mal, nu mai auzim nimic, abia ne-am incasat salariul si a trebuit sa ne distram un pic, doar am muncit toata luna, zarurile se rostogolesc, adrenalina creste, simtitm ca astazi este ziua in care premiul cel mare este al nostru, il vom aduce acasa si se va sterge orice lacrima.

Dupa ceva timp vedem ca nu mai avem nici un ban, toata munca a fost risipita pe cateva clipe de adrenalina, cum sa ne intoarcem acasa, gatul este inclestat in mocirla, auzim deslusit ce rost are sa mai traiesti? Nu te mai vrea nimeni! Uite vine trenul, arunca-te si fa pe cineva fericit!

Tu unde te afli? Esti pe mal si mijlocesti pentru cineva sau te crezi in siguranta in mocirla? Intoarce-te cat mai auzi ca Mantuitorul iti bate la usa inimii! Inca nu este prea tarziu!

Poala hainei lui Isus

Femeia bolnava de doisprezece ani de o scurgere de sange (Mat. 9: 20) era necurata, orice pat pe care se culca era necurat, oricine se atingea de ea era, necurat pana seara (Lev. 15: 19-20).

Aceasta femeie probabil era singura, avand aceasta suferinta pe care trebuia sa o poarte fara nici un sprijin, ea nu putea sa foloseasca nici unui barbat, decat probabil ca si sluga, intrucat un barbat ar fi fost necurat sapte zile daca ar fi fost cu o astfel de femeie (Lev. 15: 24).

Aceasta femeie abandonata ani de zile nu a mai simtit nici o imbratisare, posibil doar mama ei ar fi imbratisat-o si i-ar fi spus o vorba buna, ar fi spus impreuna rugaciuni, ar fi plans pe umarul ei, chiar de ar fi devenit necurata.

Aceasta femeie disperata a incercat sa apeleze la tot ceea ce omeneste este posibil sa cumperi cu banii (Luca 8: 43).

Cand nu mai avea nici o speranta, cand stia ca sufletul ei nu va fi alinat niciodata de un copil sau de un sot, in aceasta singuratate surda, a intalnit pe Cel ce poate totul, pe Dumnezeul vindecator. Cu teama s-a apropiat pe la spatele Lui, i-a atins poala hainei crezand ca o poate vindeca, cum un om necurat pangareste un lucru si-l face necurat, asa a crezut in curatia si sfintenia Domnului Isus care spala si curateste totul in jur.

Aceasta femeie nu avea voie sa mearga la Templu (Lev. 12: 2, 4), ea a fost izolata ani de zile, doar ca nu striga „necurat”.

Prin acesta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii pentru altii. (Ioan 13: 35)

Cei doi Sauli

Primul Saul a fost cel pe care Dumnezeu l-a ales sa fie imparatul Israelului (1 Sam. 10: 21, 24). Cand a fost in preajma slujitorilor Domnului, s-a umplut de Duhul Sfant si a prorocit (1 Sam. 10: 10).

Cand au sezut la masa, Samuel i-a dat lui Saul spata (1 Sam 9: 24), aceasta apartinea preotului si fiilor lui (Lev 7: 32-34), Domnul l-a considerat pe Saul un „fiu de preot”, cum fiii lui Samuel nu-i calcau pe urme (1 Sam. 8: 3).

Dumnezeu si-a facut partea cu Saul, i-a dat o alta inima (1 Sam. 10: 9).

Cat a fost alaturi si a ascultat de Domnul, Duhul lui Dumnezeu a fost peste el (1 Sam 11: 6) si a facut lucruri minunate: au batut tabara amonitilor, condusa de Nahas (1 Sam 11: 11).

Esecul lui Saul a fost din neincrederea in promisiunile Domnului, Samuel i-a spus dinainte ce se va intampla, chiar si de cele sapte zile care are de asteptat (1 Sam 10: 8) pana va ajunge el la Saul, era timpul hotarat de cercetare, cand cineva era suspect de lepra, acesta era inchis sapte zile, iar in a saptea zi era cercetat de preot sa vada daca era curat sau nu (Lev 13: 4-5). Israel s-a facut urat filistenilor (1 Sam 13: 4), acestia s-au strans sa lupte, avand o armata uriasa. Saul se afla la Ghilgal, cum ii spusese Samuel, acesta a intarziat, poporul pleca de langa Saul. Aici a inceput caderea lui Saul, care s-a bizuit pe ce izbea ochii, nu a asteptat venirea lui Samuel pentru a aduce jertfele (1 Sam. 13: 10) si a pierdut domnia (1 Sam. 13: 13, 14).

Domnul i-a spus lui Saul prin Samuel sa omoare tot ce este a lui Amalec, de la oameni la animale (1 Sam. 15: 3), totusi Saul a crutat oile si boii cei mai buni (1 Sam. 15: 15), cat si pe Agag, imparatul lui Amalec (1 Sam. 15: 20), ajungand sa fie omorat de Samuel (1 Sam. 15: 33).

Saul s-a dus la cei ce cheama mortii (1 Sam. 28: 8, 15) cand a avut amenintarea razboiului cu filistenii si acestia au tabarat la Sunem.

Traseul vietii lui Saul a fost cel care si l-a ales in momentul in care nu a avut incredere in Dumnezeu, sfarsitul fiind sinuciderea (1 Sam. 31: 4).

Al doilea Saul este cel care a asitat la martirajul lui Stefan (Fap. 7: 58), pazind hainele celor ce l-au ucis.

Saul facea prapad in biserica, lua cu sila barbati si femei, si-i arunca in temnite (Fap. 8: 3).

Saul a cerut scrisori catre sinagogile din Damasc pentru a aduce in Ierusalim pe cei ce umblau pe calea credintei (Fap. 9: 2). Pe drumul spre Damasc s-a intalnit cu Domnul (Fap. 9: 5) ramanand orb trei zile, timp in care a postit (Fap. 9: 9). Acesta a fost timpul lui Saul de cercetare, a inceput sa aiba vedenii.

Anania s-a rugat si si-a recapatat vederea, a fost botezat (Fap. 9: 18). Indata a inceput sa-L propovaduiasca in sinagogi pe Isus.

Pavel (Fap. 13: 9) a mers pe calea sa, stiind toate chinurile prin care va trece (Fap. 9: 16): de cinci ori a primit de la iudei treizeci si noua de lovituri, de trei ori a fost batut cu nuiele, o data a fost improscat cu pietre, de trei ori s-a sfaramat corabia cu el (2 Cor. 11: 24, 25).

Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru sa alegem o cale, iar sfarsitul acesteia este cel mai important.

Si credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad (Evr. 11: 1).

Un trup sanatos

Dumnezeu a avut grija de sanatatea poporului Sau, a stiut ce sfaturi sa dea din vechime, sfaturi pe care astazi doctorii le dau.

Carnea nu se amesteca cu painea (Ex. 16: 8), carnea se mananca proaspata, fripta, nu cruda, pentru a se inlatura grasimea, impreuna cu verdeturi amare (Ex. 12: 8-9), painea se mananca dimineata (Ex. 16:12), carnea se mananca prima si a doua zi, a treia zi nu se mai foloseste (Lev. 7: 18), painea sanatoasa este nedospita (Lev. 2: 4-5), grasimea este nesanatoasa, de aceea Domnul a interzis consumul acesteia, putandu-se intrebuinta la orice altceva (Lev. 7: 23-24), sangele nu se mananca (Lev. 7: 26).

Domnul a hotarat o zi de odihna, in care sa uitam de griji si sa o dedicam Lui (Ex. 20: 8-11).

Dumnezeu a stiut ca neiertarea imbolnaveste, de aceea primeste jertfa noastra dupa ce ne-am impacat cu aproapele nostru (Mat. 5: 23-24).

Ura imbolnaveste (Prov. 14: 30), dar cuvintele dulci (Prov. 15: 30, Prov. 16: 24) si frica de Domnul sunt sanatate pentru oase (Prov. 3: 7-8).

Domnul s-a gandit la femeie ca la un vas mai sensibil, de aceea i-a dat odihna dupa nastere, totul a fost gandit pentru protejarea ei (Lev. 12: 2-5), chiar in zilele noastre si doctorii tot patruzeci de zile spun ca aceasta este mai sensibila si are nevoie de repaos.

Domnul a stiut sa protejeze Casa Lui de orice om bolnav cu o scurgere/raceala (Lev. 15:2), tinandu-l departe sapte zile (Lev. 15: 13, 28), pentru a nu-i imbolnavi pe ceilalti.

„Este vreunul bolnav printre voi? Sa cheme pe prezbiterii bisericii; si sa se roage pentru el, dupa ce-l vor unge cu untdelemn in Numele Domnului. Rugaciunea facuta cu credinta va mantui pe cel bolnav, si Domnul il va insanatosi; si, daca a facut pacate, ii vor fi iertate.” (Iac. 5: 14 – 15)

Cele doua jertfe

Jertfele in trecut nu erau perfecte, se mai aruncau gusa si penele (Lev. 1: 16), noi prin Hristos suntem o jertfa de un miros placut, trebuie sa aruncam in locul unde se strange „cenusa” tot ce este neplacut Domnului: toate cartirile, toate barfele, toate poftele nesabuite.

E simplu, noi nu pacatuim ca si lumea, nu bem, nu fumam, nu furam, dar le avem pe celelalte: mania, barfa, mandria, curvia aceea a punerii lui Dumnezeu pe locul doi.

Iar la Dumnezeu nu putem ajunge daca nu suntem o jertfa de un miros placut la care Domnul sa priveasca cu placere.

Suntem pe drumul cel bun atata timp cat Dumnezeu ne trage de maneca, ne spune printr-o boala, un necaz, un neajuns ca trebuie sa schimbam ceva, ca ne-am indepartat de calea cea ingusta, atata timp cat inca auzim chemarea, cat inca mai ticaie ceasul, este bine, dar maine ce va fi?

Cat de complicat era sa aduci o jertfa! Insusi preotul trebuia sa fie sfant, fara de pacat, pregatirea jertfei presupunea un ritual bine pus la punct, iar jertfa trebuia sa fie de un soi anume si fara de cusur, urma transarea, separarea partilor, a maruntaielor, a grasimii, spalarea si folosirea sangelui pentru altar.

Se luau doi tapi, unul pentru Domnul, care devenea jertfa de ispasire (Lev. 16: 8), celalalt pentru Azazel, care era eliberat in pustiu.

Hristos a indurat bice, batjocuri, haina stacojie, pumni si palme, o cununa de spini, la urma piroane si fiecare lovitura a fost pentru ca eu si cu tine sa am/avem viata vesnica. Fiecare picatura de sange, de sudoare, de lacrima a sters fiecare nelegiuire.

„Caci, daca atunci cand eram vrajmasi am fost impacati cu Dumnezeu prin moartea Fiului Sau, cu mult mai mult acum, cand suntem impacati cu El, vom fi mantuiti prin viata Lui. (Rom. 5: 10)

Compromisuri

Primul compromis este cel mai greu, ti-e rusine ca te vede Dumnezeu, incet-incet dupa ce l-ai facut auzi constiinta tot mai greu, te conformezi, gasesti scuze uitandu-te in dreapta si in stanga, cand cerul striga la tine.

Dumnezeu nu iubeste compromisul, altfel Adam si Eva n-ar fi fost izgoniti (Gen. 3: 24).

Primul compromis din Biblie este jertfa lui Cain, a adus o jertfa care nu l-a costat, a fost din roadele pamantului, pamant ingrijit tot de Dumnezeu, el nu a trebuit sa caute o oaie ratacita, sa le adape, sa le curete de ciulini, sa le tunda, sa le taie. Si Dumnezeu nu a primit aceasta jertfa pe jumatate. Cand Cain si-a ucis fratele (Gen. 4: 8), Dumnezeu i-a mai dat o sansa sa recunoasca si sa-i para rau, dar el a pierdut-o. Cand Domnul l-a blestemat, i-a luat ceea ce ii placea lui, lucrul la care se pricepea, sa fie plugar, iar pamantul a inghitit bogatia lui (Gen. 4: 12).

Odata cu trecerea timpului un compromis va fi tot mai usor de facut. Primul om mentionat in Biblie ca ar fi avut doua neveste este Lameh. Acest duh de a-si face singur dreptate a perpetuat urmasii lui Cain, ajungand ca Lameh sa omoare un om pentru rana sa si un tanar pentru vanataile sale (Gen. 4: 23).

Lot a incercat sa-si pastreze sfintenia in mijlocul desertaciunilor, a reusit sa-si pastreze doua fete pure (Gen. 19: 8). Cele doua fete au facut un compromis de dragul de a avea urmasi, nestiind ca vor naste cei mai aprigi dusmani ai copiilor lui Israel: pe moabiti si pe amoniti (Gen. 19: 36-38).

Totusi cand Dumnezeu are un plan cu tine, cand pana atunci L-ai slujit cu reverenta, El va trimite pe omul Sau sa te trezeasca. Umorul lui Dumnezeu a fost ca a facut pe David sa-si dea singur sentinta (2 Sam. 12: 5, 6), care s-a intamplat intocmai.

Pe vremea lui Elisei, Domnul s-a folosit de patru leprosi care stateau la poarta Samariei, acestia s-au dus in tabara sirienilor. Initial au vrut sa pastreze toata avutia pentru ei, dar mai tarziu, pana sa se lumineze au inteles ca trebuie sa imparta bunurile gasite (2 Imp. 7: 9).

” Toti cei ce se lupta la jocurile de obste se supun la tot felul de infranari. Si ei fac lucrul acesta ca sa capete o cununa care se poate vesteji: noi sa facem lucrul acesta pentru o cununa care nu se poate vesteji.” (1 Cor. 9: 25)

Cand vezi cu inima

Dumnezeu transforma pacatul intr-o jertfa de un miros placut. Initial, cand a ramas singuri, nefiind antrenat in post si rugaciune, poporul evreu a adus o inchinare la idoli a aurului, creand vitelul de aur (Ex. 32). Mai tarziu, Dumnezeu a reusit sa inchine aceste podoabe si iscusinta numelui Lui, prin crearea cortului intalnirii, a celor necesare pentru toata slujba si pentru vesmintele sfinte (Ex. 35). Doar cei cu tragere de inima au pus la dispozitia Domnului cele necesare, Dumnezeu a tinut cont intotdeauna de propria vointa, de liberul arbitru.

Atunci cand se iveste o lucrare noua, o noua necesitate, Domnul inzestreaza oameni dornici sa-L slujeasca dinainte de a fi acesta nevoie (Ex. 35: 30-35), de aceea tot ceea ce credem ca facem bine a fost dinainte pregatit, noi trebuie sa avem inima si urechiile deschise spre slujire (Efes. 2:10).

Culorile care se repeta in facerea cortului si a celor necesare slujbei sunt: albastru, purpuriu, caramiziu, rosu. Mereu m-am intrebat de ce tocmai aceste culori, ele reprezinta cerul, iar daca uitam sa-l mai apreciem, el era acolo langa poporul lui Israel, sa-i aduca aminte ca este privit in orice moment, atunci cand ar fi vrut sa pacatuiasca si-ar fi adus aminte ca cerul este cu el, daca ar fi ramas cu inima si urechiile deschise (Ex. 35: 23).

Smerenia a fost apreciata de Dumnezeu, Hur statea pe munte tinandu-i bratele obosite lui Moise (Ex. 17: 12). Domnul nu ramane niciodata dator, cand a gasit un urmas cu inima deschisa si o lucrare dinainte pregatita, a rasplatit aceasta credinciosie in nepotul lui (Ex. 35: 30).

Domnul inzestreaza un om cu inima deschisa, care vrea sa transmita mai departe aceste cunostinte, va alege pe cineva smerit, care se va bucura de inaltarea invatacelului, care va pune mai mare pret pe inaintarea lucrarii (Ex. 35: 34).