Un trup sanatos

Dumnezeu a avut grija de sanatatea poporului Sau, a stiut ce sfaturi sa dea din vechime, sfaturi pe care astazi doctorii le dau.

Carnea nu se amesteca cu painea (Ex. 16: 8), carnea se mananca proaspata, fripta, nu cruda, pentru a se inlatura grasimea, impreuna cu verdeturi amare (Ex. 12: 8-9), painea se mananca dimineata (Ex. 16:12), carnea se mananca prima si a doua zi, a treia zi nu se mai foloseste (Lev. 7: 18), painea sanatoasa este nedospita (Lev. 2: 4-5), grasimea este nesanatoasa, de aceea Domnul a interzis consumul acesteia, putandu-se intrebuinta la orice altceva (Lev. 7: 23-24), sangele nu se mananca (Lev. 7: 26).

Domnul a hotarat o zi de odihna, in care sa uitam de griji si sa o dedicam Lui (Ex. 20: 8-11).

Dumnezeu a stiut ca neiertarea imbolnaveste, de aceea primeste jertfa noastra dupa ce ne-am impacat cu aproapele nostru (Mat. 5: 23-24).

Ura imbolnaveste (Prov. 14: 30), dar cuvintele dulci (Prov. 15: 30, Prov. 16: 24) si frica de Domnul sunt sanatate pentru oase (Prov. 3: 7-8).

Domnul s-a gandit la femeie ca la un vas mai sensibil, de aceea i-a dat odihna dupa nastere, totul a fost gandit pentru protejarea ei (Lev. 12: 2-5), chiar in zilele noastre si doctorii tot patruzeci de zile spun ca aceasta este mai sensibila si are nevoie de repaos.

Domnul a stiut sa protejeze Casa Lui de orice om bolnav cu o scurgere/raceala (Lev. 15:2), tinandu-l departe sapte zile (Lev. 15: 13, 28), pentru a nu-i imbolnavi pe ceilalti.

„Este vreunul bolnav printre voi? Sa cheme pe prezbiterii bisericii; si sa se roage pentru el, dupa ce-l vor unge cu untdelemn in Numele Domnului. Rugaciunea facuta cu credinta va mantui pe cel bolnav, si Domnul il va insanatosi; si, daca a facut pacate, ii vor fi iertate.” (Iac. 5: 14 – 15)

Cele doua jertfe

Jertfele in trecut nu erau perfecte, se mai aruncau gusa si penele (Lev. 1: 16), noi prin Hristos suntem o jertfa de un miros placut, trebuie sa aruncam in locul unde se strange „cenusa” tot ce este neplacut Domnului: toate cartirile, toate barfele, toate poftele nesabuite.

E simplu, noi nu pacatuim ca si lumea, nu bem, nu fumam, nu furam, dar le avem pe celelalte: mania, barfa, mandria, curvia aceea a punerii lui Dumnezeu pe locul doi.

Iar la Dumnezeu nu putem ajunge daca nu suntem o jertfa de un miros placut la care Domnul sa priveasca cu placere.

Suntem pe drumul cel bun atata timp cat Dumnezeu ne trage de maneca, ne spune printr-o boala, un necaz, un neajuns ca trebuie sa schimbam ceva, ca ne-am indepartat de calea cea ingusta, atata timp cat inca auzim chemarea, cat inca mai ticaie ceasul, este bine, dar maine ce va fi?

Cat de complicat era sa aduci o jertfa! Insusi preotul trebuia sa fie sfant, fara de pacat, pregatirea jertfei presupunea un ritual bine pus la punct, iar jertfa trebuia sa fie de un soi anume si fara de cusur, urma transarea, separarea partilor, a maruntaielor, a grasimii, spalarea si folosirea sangelui pentru altar.

Se luau doi tapi, unul pentru Domnul, care devenea jertfa de ispasire (Lev. 16: 8), celalalt pentru Azazel, care era eliberat in pustiu.

Hristos a indurat bice, batjocuri, haina stacojie, pumni si palme, o cununa de spini, la urma piroane si fiecare lovitura a fost pentru ca eu si cu tine sa am/avem viata vesnica. Fiecare picatura de sange, de sudoare, de lacrima a sters fiecare nelegiuire.

„Caci, daca atunci cand eram vrajmasi am fost impacati cu Dumnezeu prin moartea Fiului Sau, cu mult mai mult acum, cand suntem impacati cu El, vom fi mantuiti prin viata Lui. (Rom. 5: 10)

Compromisuri

Primul compromis este cel mai greu, ti-e rusine ca te vede Dumnezeu, incet-incet dupa ce l-ai facut auzi constiinta tot mai greu, te conformezi, gasesti scuze uitandu-te in dreapta si in stanga, cand cerul striga la tine.

Dumnezeu nu iubeste compromisul, altfel Adam si Eva n-ar fi fost izgoniti (Gen. 3: 24).

Primul compromis din Biblie este jertfa lui Cain, a adus o jertfa care nu l-a costat, a fost din roadele pamantului, pamant ingrijit tot de Dumnezeu, el nu a trebuit sa caute o oaie ratacita, sa le adape, sa le curete de ciulini, sa le tunda, sa le taie. Si Dumnezeu nu a primit aceasta jertfa pe jumatate. Cand Cain si-a ucis fratele (Gen. 4: 8), Dumnezeu i-a mai dat o sansa sa recunoasca si sa-i para rau, dar el a pierdut-o. Cand Domnul l-a blestemat, i-a luat ceea ce ii placea lui, lucrul la care se pricepea, sa fie plugar, iar pamantul a inghitit bogatia lui (Gen. 4: 12).

Odata cu trecerea timpului un compromis va fi tot mai usor de facut. Primul om mentionat in Biblie ca ar fi avut doua neveste este Lameh. Acest duh de a-si face singur dreptate a perpetuat urmasii lui Cain, ajungand ca Lameh sa omoare un om pentru rana sa si un tanar pentru vanataile sale (Gen. 4: 23).

Lot a incercat sa-si pastreze sfintenia in mijlocul desertaciunilor, a reusit sa-si pastreze doua fete pure (Gen. 19: 8). Cele doua fete au facut un compromis de dragul de a avea urmasi, nestiind ca vor naste cei mai aprigi dusmani ai copiilor lui Israel: pe moabiti si pe amoniti (Gen. 19: 36-38).

Totusi cand Dumnezeu are un plan cu tine, cand pana atunci L-ai slujit cu reverenta, El va trimite pe omul Sau sa te trezeasca. Umorul lui Dumnezeu a fost ca a facut pe David sa-si dea singur sentinta (2 Sam. 12: 5, 6), care s-a intamplat intocmai.

Pe vremea lui Elisei, Domnul s-a folosit de patru leprosi care stateau la poarta Samariei, acestia s-au dus in tabara sirienilor. Initial au vrut sa pastreze toata avutia pentru ei, dar mai tarziu, pana sa se lumineze au inteles ca trebuie sa imparta bunurile gasite (2 Imp. 7: 9).

” Toti cei ce se lupta la jocurile de obste se supun la tot felul de infranari. Si ei fac lucrul acesta ca sa capete o cununa care se poate vesteji: noi sa facem lucrul acesta pentru o cununa care nu se poate vesteji.” (1 Cor. 9: 25)

Cand vezi cu inima

Dumnezeu transforma pacatul intr-o jertfa de un miros placut. Initial, cand a ramas singuri, nefiind antrenat in post si rugaciune, poporul evreu a adus o inchinare la idoli a aurului, creand vitelul de aur (Ex. 32). Mai tarziu, Dumnezeu a reusit sa inchine aceste podoabe si iscusinta numelui Lui, prin crearea cortului intalnirii, a celor necesare pentru toata slujba si pentru vesmintele sfinte (Ex. 35). Doar cei cu tragere de inima au pus la dispozitia Domnului cele necesare, Dumnezeu a tinut cont intotdeauna de propria vointa, de liberul arbitru.

Atunci cand se iveste o lucrare noua, o noua necesitate, Domnul inzestreaza oameni dornici sa-L slujeasca dinainte de a fi acesta nevoie (Ex. 35: 30-35), de aceea tot ceea ce credem ca facem bine a fost dinainte pregatit, noi trebuie sa avem inima si urechiile deschise spre slujire (Efes. 2:10).

Culorile care se repeta in facerea cortului si a celor necesare slujbei sunt: albastru, purpuriu, caramiziu, rosu. Mereu m-am intrebat de ce tocmai aceste culori, ele reprezinta cerul, iar daca uitam sa-l mai apreciem, el era acolo langa poporul lui Israel, sa-i aduca aminte ca este privit in orice moment, atunci cand ar fi vrut sa pacatuiasca si-ar fi adus aminte ca cerul este cu el, daca ar fi ramas cu inima si urechiile deschise (Ex. 35: 23).

Smerenia a fost apreciata de Dumnezeu, Hur statea pe munte tinandu-i bratele obosite lui Moise (Ex. 17: 12). Domnul nu ramane niciodata dator, cand a gasit un urmas cu inima deschisa si o lucrare dinainte pregatita, a rasplatit aceasta credinciosie in nepotul lui (Ex. 35: 30).

Domnul inzestreaza un om cu inima deschisa, care vrea sa transmita mai departe aceste cunostinte, va alege pe cineva smerit, care se va bucura de inaltarea invatacelului, care va pune mai mare pret pe inaintarea lucrarii (Ex. 35: 34).

Iata Dumnezeul tau

Dumnezeu ne pune la incercare rabdarea, cand un om sta in spartura pentru popor, El se asteapta sa il sprijinim, sa ne sfintim. Totusi, in timp ce prietenul lui Dumnezeu primea poruncile, poporul s-a plictisit, dorind ceva palpabil la care sa se inchine, si-au facut cu ajutorul lui Aaron un vitel de aur din podoabele pe care le aveau. Aaron le-a aratat dumnezeul care i-a scos din Egipt (Ex. 33:4).

Mantuitorul ne-a spus „Ferice de cei ce n-au vazut si au crezut!” (Ioan 20:29) si totusi Aaron, Nadab, Abihu cu cei saptezeci de batrani ai lui Israel au vazut pe Dumnezeul lui Israel (Ex. 24: 10).

Dumnezeu i-a pus sa-si scoata podoabele (Ex. 33: 5), era mijlocul prin care au pacatuit, astazi poate fi telefonul, televizorul, calculatorul, masina, idolul caruia ii dedicam mai mult timp.

Domnul a spus sa nu se faca legamant cu locuitorii tarii unde vor intra (Ex. 34: 12). Pacatul va fi imbracat in lumina, va parea nevinovat, asa s-a intamplat cu gabaonitii care au facut legamant cu Iosua printr-un viclesug (Ios. 9). Mai tarziu aceasta neascultare ii va costa mult pe copiii lui Israel: foametea de trei ani (2 Sam. 21: 1). Plata neascultarii a fost moartea a sapte barbati din fiii lui Saul (2 Sam. 21: 6).

Dumnezeu a incercat prin porunci sa evite o alta nenorocire cand a cerut sa nu ia din fetele locuitorilor tarii neveste fiilor lor (Ex. 34: 16), sa nu se inchine altui dumnezeu (Ex. 34: 14), sa nu manance din jertfele inchinate idolilor (Ex. 34: 15). Totusi poporul a curvit cu fetele lui Moab, au mancat jertfele si s-au inchinat pana la pamant inaintea dumnezeilor lor. Pe cand plangeau la usa Cortului intalnirii, un barbat a adus o madianita, Fineas, nepotul lui Aaron a pus capat uraciunii cu o sulita. Plata neascultarii a fost moartea a douazeci si patru de mii de oameni (Num. 25).

Pacatul va avea o plata din ce in ce mai mare. Cand poporul a curvit cu vitelul de aur, aproape trei mii de oameni au pierit (Ex. 32: 28). Cei dintai crestini care au ascultat glasul lui Petru si s-au pocait au fost aproape trei mii de suflete (Fap. 2: 41).

Intotdeauna Dumnezeu va contracara cu o forta cel putin egala, va raspunde cu dragoste (Gen 4: 24 si Mat. 18: 22).

Neascultarea care duce la moarte

Pe muntele Sinai cand Domnul a dat tablele legii lui Moise, i-a spus cand vor face numaratoarea poporului, toti cei cu varsta peste douazeci de ani vor plati o jumatate de siclu ca dar ridicat pentru Dumnezeu (Ex. 30: 13-14).

Cand David a cerut numaratoarea poporului (2 Sam. 24) au uitat de plata care se cuvenea Domnului, prin acest pacat ingerul a avut liber ca sa nimiceasca oamenii din popor.

Gandul de a face numaratoarea a fost suflat de Satana (1 Cro. 21:1)

Am cercetat sa vad ce a pacatuit David de dracul a avut acces la urechea lui: neiertarea lui Ioab, fiul Teruiei (1 Imp. 2: 5), acesta fiind nepotul lui (1 Cro. 2: 16) si a lui Simei, fiul lui Ghera Beniamitul (1 Imp. 2: 8).

Este asa de simplu sa intinam legatura sfanta pe care o avem cu Dumnezeu, un lucru mic caruia nu ii dai importanta poate deschide o poarta mare, ce greu se poate inchide.

Detaliile conteaza pentru Dumnezeu

Dumnezeu a pregatit la milimetru locul de intalnire cu El de la culoare, la forma, dimensiune si miros, la materialul din care erau facute obiectele. (Ex. 25-28) Si Dumnezeu a ramas acelasi: multora le-a spus cum sa arate locasul de inchinare, pe multi ii trezeste in miezul noptii sau in mijitul zorilor pentru a avea partasie, descoperiri si umplere.

Cred ca daca Dumnezeu a pus deoparte timp pentru fiecare forma, culoare, material, la fel doreste ca timpul petrecut cu El sa aiba o pregatire de sfintire si de miros placut. Cea mai buna metoda data tot de Sfantul lui Israel este postul, cand ne infranam din a provoca rani.

Am stat sa ma gandesc ce s-ar intampla, daca de fiecare data cand cad in acelasi pacat, ciocanele ar bate din nou si din nou cate un piron in Domnul Isus, daca as simti la fiecare pacat o parte din durere, daca curatirea ar presupune lacrimi.

Cum ar fi daca zilnic am lua Cina, ar insemna sa stam la masa cu Domnul zilnic si nu s-ar putea fara sfintire si curatire, pe vremea lui Moise aceasta sfintire dura trei zile (Ex. 19: 14-15), dar in zilele noastre cat dureaza sa ne sfintim si curatim mainile, picioarele, inima, urechile, ochii si gura?

Dumnezeu cand ne priveste El vede picioarele care au alergat pentru El, mainile care au carat sau spalat, bratele care au alinat, urechile care au ascultat, ochii care au plans cu cei ce plang, genunchii tociti in rugaciune, gura care mangaie si care mijloceste.

Trambite trecute si viitoare

Moise este cunoscut pentru blandetea sa, astazi am descoperit ca a fost si smerit (Ex. 18: 7), a respectat perii albi, a stiut sa asculte sfatul celor care doreau sa-l ajute, fara a se crede atotstiutor (Ex. 18: 20, 21).

Ma bucur cand credeam ca il cunosc pe Dumnezeu si El imi descopera ceva nou pentru mine. El este Dumnezeul simplitatii: a cerut altare de pamant sau pietre neslefuite (Ex. 20: 24, 25), cand dumnezeii de atunci cereau idoli de aur si de argint, fiindca pentru Domnul o inima smerita dedicata Lui face mai mult decat tot aurul si argintul. Dumnezeu nu s-a schimbat nici astazi, ne cere aceeasi dedicare si aceeasi inima in care sa poata locui. La fel dumnezeul veacului acestuia iti cere initial sa i te inchini prin idoli de aur si de argint: acei idoli carora le-ai dedicat toti banii si tot timpul tau, ca in final sufletul sa fie prins in mrejele placerilor captivante.

Trambita a insotit cele mai importante evenimente: cand a vorbit Moise pe munte cu Dumnezeu, inainte de primirea poruncilor (Ex.19: 19), cand Ghedeon a biruit cu ajutorul Domnului pe madianiti (Jud.7:22), inainte de caderea zidurilor cetatii Ierihon preotii au sunat din trambite (Ios. 6: 16), in vremea apocalipsei cei sapte ingeri au sunat din trambita inainte de a veni pe pamant cele hotarate (Apoc. : 8, 9, 11).

Chiar daca nu ai auzit trambita, Dumnezeu in mila Sa te anunta inainte sa pacatuiesti: la fel a facut cu Cain (Gen. 4: 7), la fel a spus poporului Israel inainte sa pacatuiasca (Ex. 20: 23).

Ce fel de crestin esti?

Mandria lui Faraon a costat poporul egiptean generatii intregi. Initial prin moartea intailor nascuti, mai tarziu prin nimicirea oastei care a urmarit pe Israel. Aceasta nesabuinta se aseamana cu cea a lui Irod, care a ordonat pruncuciderea baietilor cu varsta mai mica de doi ani. (Matei 2:16) Mari tipete s-au auzit in Egipt (Ex. 12:30) ca si in Betleem (Mat. 2:18)

Mandria lui Faraon n-a putut fi zdrobita nici de pierderea intaiului nascut, luand sase sute de care de lupta cu oameni alesi contra a sase sute de mii de israeliti. (Ex. 14:7)

Atunci cand ai o legatura stransa cu Dumnezeu, cand ai vazut minunile pe care le-a facut El in viata ta, cand ai vazut ca in orice incercare ai fi omeneste nu ai solutie, Domnul iti da prepelitele Sale. Moise a fost un astfel de om. Dumnezeu l-a instiintat de ce avea sa faca prin moartea intailor nascuti (Ex. 4:23), impietrirea inimii lui Faraon, urmarirea copiilor lui Israel. (Ex. 14:4)

Moise a avut pace in furtuna, a stiut ca Dumnezeu il va scoate biruitor atata timp cat ramane credincios.

Poporul lui Dumnezeu a ales sa priveasca doar pericolul si nu izbavirea care venea, au vazut opt urgii ce nu puteau fi imitate de vrajitorii lui Faraon. Initial au strigat la Domnul (Ex. 14:10), dar cel Atotputernic i-a incercat, imediat au cartit, nu au avut credinta ca vor putea iesi victoriosi.

Crestinul de astazi se aseamana cu ce a fost in pustie: unii raman in biserica, canta, isi inalta mainile in cantari, se roaga pe genunchi si totusi la primul test ajung sa isi piarda increderea in Dumnezeul minunilor. Altii sunt cei care nu ies in evidenta inaintea oamenilor, sunt cei care sprijina mainile obosite pentru a fi parte la castigarea fiecarei batalii. Sunt si cei care ar face orice pentru a ajunge acasa, dar care pun mai mult pret pe castigarea sufletelor, chiar daca numele lor ar ajunge sa fie sters. Mai sunt cei care ar lasa si casa si masa pentru a urca un munte, pentru a cuceri un nou teritoriu, care se afunda in noroi pentru a scoate un singur suflet.

Tu, ce fel de crestin esti? Cine este Dumnezeul tau? Este prietenul tau de care te folosesti sa treci puntea sau prietenul cu care vrei sa-ti petreci vesnicia?

Dumnezeu este acelasi ieri si azi si in veci!

Ce semn porti?

Domnul a spus lui Moise sa transmita poporului sa unga cu sangele jertfei (mielului sau iedului) amandoi stalpii usii si pragul de sus al casei unde il vor manca. (Ex. 12:7) Si astazi si noi trebuie sa ungem cu sangele Mantuitorului cei trei stalpi ai credintei noastre : rugaciunea, postul si binefacerea.

In trecut sangele jertfei a tinut Nimicitorul departe de poporul ales. Mai tarziu, acelasi Nimicitor, s-a intors impotriva copiilor lui Israel omorand saptezeci de mii dintre ei pentru pacatul unui singur om. (2 Sam. 24:16)

De noi depinde de ce parte a baricadei suntem, de ce soapte ascultam si care rau lasam sa izvoreasca din inimile noastre. Putem sa facem parte din armata Domnului sau sa stam pe baricade luptand impotriva Sfantului lui Israel.

Domnul le-a transmis prin Moise ca acestea sunt spre pomenirea celor ce a facut El pentru ei, cand au iesit din Egipt, sa le fie ca un semn pe mana si ca un semn de aducere-aminte pe frunte intre ochii lor, pentru ca Legea Domnului sa fie totdeauna in gura lor. (Ex. 13:9)

Dracul a reusit sa schimbe orice semn, orice aducere-aminte a biruintei crucii in favoarea sa. Semnul fiarei va fi pus pe frunte sau pe mana celor ce se vor inchina ei. (Apoc. 14:9)

Celor ce nu vor primi acest semn li se va taia capul, dar Cuvantul Domnului ne spune ca vor invia si vor imparati cu Hristos o mie de ani. (Apoc. 20:4)

Ce semn vrei sa primesti tu? Cui te inchini? Cine este stapanul caruia ii slujesti?